Teologie şi raţiune

                      Teologie şi raţiune

Mai mult ca orice, eu vreau ca să sper,

Că mereu ajutorul, îţi pică din cer,

Dar când un simplu calcul° a fost greşit,

Milioane de oameni, s-au prăpădit.

Mai pot eu pretinde, să fiu doar „teologic”?

Mai pot eu spune, să nu gândeşti logic?

Când raţiunea-ţi sădeşte în fire,

Sute de pricini de poticnire...

Aş vrea să spun că tot ce-au răbdat,

E pentru că El, i-a încercat,

Că cineva doreşte, a-i chinui,

Şi d-aia-au murit, femei şi copii.

Şi lacrimile mele-au căzut pe pământ,

Când am văzut că şi binele trece,

Că toate-n jurul meu sunt,

Adevăr ştiinţific şi rece...

Şi plâng că sunt, doar om pe lume,

Şi nu mai pot răbda, atât-amărăciune;

Şi vreau şi eu să uit, deşi mă credeţi ipocrit,

Că poate că destul am suferit...

Până-n într-o zi, când am crezut în viaţă,

Şi-am simţit în suflet, nebunie sau speranţă.

Şi-oricâte greutăţi ar veni peste mine,

Întotdeauna vreau să sper în mai bine.

Acum vreau să nădăjduiesc şi să iubesc;

Altminteri simt că nu pot să trăiesc,

Că dacă viaţa-n durere-ţi trăieşti,

În cele din urmă, te prăbuşeşti...