Monstruozitate
Monstruozitate pură, de ce-ai
răsărit,
Purtată doar de un, precept
nenorocit;
De ce în viaţa asta, ai parte de
toate,
Prin simplul fapt, că mergi mai
departe.
Şi prea mulţi oameni, de treabă,
fericiţi,
Ce par prea minunaţi, şi prea
neprihăniţi,
Ajung mult prea nemernici, negri şi
smintiţi,
Că din dorinţe imbecile, devin
nesocotiţi.
Că-n lumea asta sunt fiinţe, mult prea profitoare,
Mai rele decât târfele, cu suflete şi mai murdare;
Mai ticăloşi ca criminalii, ce stau în puşcărie zeci de
ani,
Că i-ar distruge pe cei dragi, pentru un pumn de bani...
Dar întreaga viaţa-a lumii, e doar transformare,
Şi caractere bune, sunt mult prea
trecătoare
Şi poate e mai bine, că m-am oprit
şi-am scris,
Că totu-i mai perfect, doar de
trăieşti în vis,
De-aceea-n încheiere, eu doar atât
îţi zic,
Oricât ai şti de multe, tot n-o să
ştii nimic.
Şi totuşi mai există, speranţă în
lume.
Din binele ce-a fost, ceva mai
rămâne...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu