Priveşte

                         Priveşte

                        (căile înţelepciunii)

Pentru înţelepţi e doar amăgire, întreaga noastră viaţă,

Omul nu vrea adevăr, ci vrea doar speranţă;

Degeaba crezi că porţi, adevărul cu tine,

Că omul vrea să creadă, doar ce îi convine...

Acesta-i totuşi adevărul; dar ce îţi pasă ţie?

Prea des visele vieţii, se pierd în agonie,

Şi-ntreaga noastră viaţă, se scaldă în minciună,

Cine mai vrea acum, adevărul să-l spună…

1 – Vederea

Totuşi deschideţi inima, nu fi împietrit,

Ai milă pentru cei, care-au suferit.

Încearcă să vezi, cum au trăit,

Cum soarta nemilos, pe ei i-a lovit.

2 – Atingerea

Ai atins vreodată, rănile lor?Ai simţit vreodată, ce tare dor?

Ai iubit vreodată, ce ei au iubit?

Ai gândit vreodată, ce ai au gândit?

3 – Analiza

Şi cu tot ce-n minte, tu ai avea,

Cum vei începe, a analiza?

Câte adevăruri, ai putea găsi?

Ce logică tu, vei folosi?

4 – Înţelegerea 

Înţelegi câţi ticăloşi, au viaţa-mbelşugată,

Pentru că vina lor; de proşti a fost iertată?

Şi câţi nefericiţi, au viaţa toată ruinată?

Că fericirea lor, de hoţi a fost furată...

5 – Verificarea

Acum verifică, dacă ai gândit corect,

Dacă poţi pedepsi, greşeala perfect.

Şi ce s-ar întâmpla, te-ai întrebat vreodată,

Dacă nimeni n-ar ierta niciodată?

Dovezile...

Că eu nu vreau, orbeşte să crezi;

Ci să pleci în lume, să-i atingi şi să vezi,

De ce prea multe milioane, mult au suferit;

De ce atâtea milioane, tragic au pierit...

De sunt alţii acum oare, atât de mulţumiţi,

Cum au ajuns să fie, totuşi fericiţi,

Că prin gânduri şi statistici, atât de goale şi reci,

Adevăruri chiar vor fi, înţelese clar pe veci.

Când vom înţelege că; unu’ cu unu’ fac doar doi;

Obligat şi Dumnezeu va spune, tot ce credem noi,

Că tot ce poţi pricepe, desăvârşit;

Nu poate fi decât; adevăr de neclintit... 

Dar mult prea multe sensuri, mereu apar;

Din vorbe care, nu-s spuse prea clar,

Spune ce e; ce poate fi sau ce-a fost,

Ca vorbele tale, să aibă vr-un rost.

Încearcă să-nţelegi; mai profund° mai corect,

Ca să poţi pricepe, realitatea perfect;

Căci de ai mii de gânduri, încâlcite mult şi bine,

Orbecăi şi poate porţi, mult adevăr cu tine...

Sau poţi să cauţi, omul pitic;

Când nici nu mai ştii, dacă e mic,

Când nu ştii nimic, din ce a făcut,

Şi nici cât de bine, te-ar fi bătut.

Şi cine vreodată, a cunoscut,

Ce nimeni nicicând, nu a văzut,

Întreabă-te te rog; ce vei analiza?

Cum vei gândi şi oare; ce vei realiza?

Şi câţi au suferit, că tu n-ai gândit?

Crezi că poţi acum, să dormi liniştit?

Atinge mormintele celor, care au pierit,

Şi spune dacă poţi, că i-ai iubit...

Şi acum te rog, întreabă-te bine;

Eşti sigur că nu-i, şi vorba de tine?

Că dincolo de dogme, prea complicate,

În numele sfânt al iubirii; adevărate;

Ai lacrimi pe ochi, de bunătate,

Şi iei atitudine, ca să fie dreptate...

Că degeaba-ncearcă, s-asculte întru toate,

Când mintea şi inimile, sunt prea îngheţate;

Un om care-i bun, niciodată nu poate,

Să vadă suferinţă, şi să stea deoparte.

Căci singura scăpare, mâine-ar putea să vie,

Când veţi scăpa de ură, şi de ticăloşie;

Dar plâng că ce-ţi spun, pare nebunie,

Justiţia la noi acum, e doar o utopie...

Şi acum te rog, deloc să nu mă crezi,

Deschide şi tu ochii, şi-ncearcă să vezi.

Că de vrei să fi, un pic desăvârşit,

Verifică în viaţă bine, tot ce-ai auzit.

Dar mai întâi, te implor, nicicând nu uita,

Încearcă să asculţi mereu, şi de inima ta...

Că dacă deloc nu-ţi pasă; şi deloc nu ai gândit,

Vei fi şi un mare monstru; ş-un mare smintit...

P.S.

Şi totuşi cine; vreodată... mai e  fericit,

Când se gândeşte doar la cei ce-au suferit.

Şi când inima iubeşte, tot sufletu-mi strigă,

Durerea nicicând, să nu te distrugă...