Strălucirile artei

                       Strălucirile artei

Oamenii sunt ca nişte astre,

Să crezi în lumina din visele noastre;

În tot ce e frumos şi e adevărat,

Căci prin artă minunea s-a întrupat...

Ea sădeşte-n suflet, o viaţă senină,

Că unde beznă, nu e lumină;

Căci fără de frumos, îţi spun eu ţie,

Păşeşti pe drumul spre nebunie...

Şi dacă virtuţile, nu sânt cu noi,

Cu toţi vom fi, în suflet goi,

Căci fără de speranţă, e doar disperare,

Şi făr’ de fericire, tristeţea te doare;

Arta e seninul din clipele noastre,

E strălucirea, unor vise măiastre,

E liniştea sufletului, de eşti mâhnit,

E singura şansă, să fi fericit...

          Sfârşitul poeziei 85