Rugăciunea iubirii
La tine Doamne, am îngenunchiat,
Ca să iubesc, cu-adevărat,
Căci dragostea pătrunde-n, întreaga
mea fire,
Şi-ncep să strig, cu-a mea iubire:
Iubi-te-voi Doamne, infinitate!
Iubivo-i nesfârşita-ţi bunătate!
Vreau să-mi jertfesc sufletul meu,
Ca să iubesc iubirea mereu!
Mă-ncred în puterea ta mare,
Ca să mă rog fără-ncetare,
Pe ale dragostei altare,
Şi să iubesc cu disperare;
Pe cei bogaţi sau strâmtoraţi,
Pe cei ştiuţi sau cei uitaţi,
Pe cei prea buni sau păcătoşi,
Pe cei urâţi sau prea frumoşi.
Ajută-mă să port, crucea iubirii,
Să uit povara fericirii,
Că vreau doar să iubesc mereu,
Mereu, oricât ar fi de greu…
Sfârşitul
poeziei 33
Îmi
doream sa afirm cu tărie faptul ca cea mai mare dintre porunci, porunca
iubirii, nu este respectată nici măcar de teologi. Ei ascultă de fel si fel de
reguli şi canoane smintite, fără sa asculte cuvântul Mântuitorului care indemnă
doar la iubire. Vă întreb ce este mai important, canoanele unor sfinţi, sau
porunca cea mai mare a Mântuitorului. De aceea îmi doresc să afirm ca fără de
iubire, cuvântul nenumăraţilor lor preoţi sminteală este!
În ceea ce priveşte poezia,
ţin să precizez un aspect important, am început să o scriu impresionat de
Psalmii lui David, mai precis impresionat de psalmul in care David îi zice lui
Dumnezeu “Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea”, pasaj prezent si în liturghii.
Dar eu am dorit mai mult, am vrut sa-l depăşesc chiar şi pe David, şi am scris
iubi-te-voi Doamne infinitate. Motivul pentru care am făcut această afirmaţie,
e deocamdată secret, dar am considerat că cea mai deosebită metaforă, nu poate
fi decât “comparaţia” lui Dumnezeu cu infinitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu