Incendiul din lume

Incendiul din lume

Pe căile vieţii, aşa s-a întâmplat,

De milioane de ori, cu-adevărat,

Căci o femeie care, cândva a existat,

A avut copiii, la care a sperat...

Dar într-o zi, un incendiu cumplit,

Cu mii de flăcări, i-a-nvăluit,

Şi fiecare, căuta o salvare,

Doreau să scape, cu disperare;

Copiii-şi strigau, mama îndată,

Dar ea fugea, de flăcări speriată,

Copiii o strigau, neîncetat,

Şi mama speriată, atunci a strigat:

Arată-ţi Doamne, puterea ta mare,

Să pot scăpa, de-o soartă-ngrozitoare!

Şi legenda spune: doar femeia scăpat,

Dar n-a iubit, cu-adevărat...

             Sfârşitul poeziei 32

Legea nr 27 - Adevărata moralitate constă in a-i iubi şi a face ceva pentru semenii tăi nu în a face ceva pentru tine însuţi.

Argumentare:

Pare inutilă argumentarea unei idei atât de simple. Totuşi dacă analizăm mai bine această afirmaţie, putem ajunge la concluzia ca până şi sfinţii creştini sunt imorali. Uite doar un exemplu din nenumăratele pe care le putem avea in acest sens... Pentru a ajunge la dumnezeire sfinţii se rugau fiecare pentru sine... degeaba se lăudau că spun rugăciunea inimii, că atunci când o spui, te rogi într-o manieră egoistă doar pentru sine. Mai concret când spui „miluieşte-mă pe mine păcătosul” te gândeşti numai la tine şi nu îţi pasă de nenorocirile a milioane de oameni, nu îţi pasă că milioane de oameni pot sfârşi în infern. Mai corect ar fi fost să se roage: „miluieşte-ne pe noi păcătoşii” dar sfinţii după părerea mea erau nişte egoişti, care doreau să se salveze pe sine şi nu pe alţii... Dacă ar fi ştiut această lege ar fi fost mult mai morali. Este monstruos să te rogi doar pentru sine când milioane de oameni cad pradă nenorocirilor clipă de clipă. Culmea este că mai numeau şi acea rugăciune „rugăciunea inimii”. Această poezie dezvăluie monstruozitatea sfinţilor – prezentaţi metaforic în poezie prin intermediul conceptului de mamă – care se rugau fiecare pentru sine spunând rugăciunea inimii, uitând de fii lor spirituali care urmau să „ardă” în infern...