Rar găseşti

Rar găseşti un om; care să-ţi vrea un bine,

O singură făptură, căruia-i pasă de tine;

Sânt totuşi bucuros, că pot să vă spun,

Mai sânt şi oameni cu suflet bun...

Ei au în mână o bucată de pâine,

Şi sădesc prin vorbe ce va fi mâine,

Ei sânt fericirea celor ce vor fi,

Speranţe pe-altarul lor se vor jertfi.

Şi plâng singur cu lacrimi amare,

Că peste ei s-aşterne, neagra uitare.

De ce ai pierit stea de lumină?

De ce te-au uitat, zare senină?

- Părinte de suflet, taci şi nu plânge,

Din inima mea, curg lacrimi de sânge.

Şi chiar de ţi-e greu şi chinul te doare,

Mi-e sufletul rug să-ţi fiu alinare.

Căci sunteţi mereu, ale lumii nestemate,

Sădind prin generaţii, destine minunate.

Strălucirea lor în veci va rămâne,

Lumina lor nicicând nu apune.

Din zori de zi eu i-aş hrăni,

Cu speranţe care, mâine vor veni,

Dar pentru-adevărul, ce l-au dăruit,

Nimeni n-a fost pe deplin răsplătit.

               Sfârşitul poeziei 82