Psihologul şi mânia
A fost odat-un om nervos,
Ce se-nfuria fără folos,
Şi omul nostru-ngrijorat,
Spre psiholog el a plecat...
Dar psihologul prea nesăbuit,
Pe om, el chiar l-a liniştit,
I-a zis că e normal, să fi-nfuriat,
Că dacă faci aceasta, te-ai
descătuşat,
Şi-n clipele care-au trecut,
Multă mânie omul a avut,
Şi-atât de mult s-a înfuriat,
Că pe un om, el l-a ucis îndat.
Şi omul nostru-ncătuşat,
Plângea în închisoare întristat,
Dar iată că într-un sfârşit,
Un preot acolo, a întâlnit.
Şi-acesta-nainte de toate,
L-a sfătuit să distrugă, a lui
răutate,
Şi după ce cu răul, omul s-a luptat,
Mânia lui în timp a încetat.
De-aceea oamenilor eu le-am dat
povaţă,
Să se gândească la ce fac în viaţă,
Şi psihologilor le-am zis,
Cuvântul vostru a ucis…
Sfârşitul poeziei 41
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu