De ce...

                               De ce...

De ce sunt blestemat?

De ce îmi pasă mie?

Căci crimele ce-au fost, şi care or să fie,

Se nasc numai din răutate şi prostie.

Şi nebuniile care vreodată au mai fost,

Nu au avut nicicând, vr-un un rost... 

Că ţipă părinţii, la mii de copii,

Cu habotnicii, şi mii de prostii;

Şi-n loc de urlete, ei pot să le spună,

Cu înţelepciune, o simplă vorbă bună...

Şi mult prea mulţi acum vă rătăcesc,

Şi-n loc să vă ajute, ei doar vă orbesc,

Ei urlă ca nebunii, principii ciudate...

În loc să existe, iubiri adevărate...

În loc de ţipete, sau aiureli alambicate,

Am scris argumente, pentru bunătate.

Căci sincer cred, că va fi mai bine,

Făr’ de prostie, sau aiureli cretine,

Că orice nenorocire, în lume o să vie,

Ştiu că prin adevăr, distruse o să fie

De-aceea-am renunţat, la tot ce-am avut,

Şi am încercat, mereu doar să v-ajut.

Şi-acum, mai am un singur gând în fire,

Să las în urma mea, doar fericire,

Şi poate că vreodată, şi eu am greşit,

Dar totuşi vă spun, cum am gândit.

               Sfârşitul poeziei 69