De ce oare

                          De ce oare

De ce mă amăgesc atât, şi am ajuns smintit,

De ce sunt eu, penibil; şi prea nefericit;

Că în astă crudă lume, şi un copil va spune

Că numai omul bun, va face un bine.

Doar el poate aduce-n lume, lucruri bune şi de preţ,

Că îi pasă de ce face, şi nu e un nătăfleţ;

Astfel în întreaga viaţă, el firesc va face bine,

Doar el poate va avea, într-o zi grijă de tine...

Şi-n lume poate-o să găseşti, doar ce tu ai căutat.                 

Şi în preajmă o să-ţi fie; cel cu care, bine te-ai purtat,

De vrei să ştii cine e el, trebui să discuţi cu el,

De vrei să ştii ce el va face, trebuie să-l laşi în pace.

Dar să nu-ţi baţi joc de el, şi să nu-l nenoroceşti,

Că dacă el e înţelept, n-o să poţi să îl prosteşti.

Şi dacă îl chinui, nu-l respecţi şi nu-l cunoşti,

Din suflet îţi doresc: Să fi înconjurat de proşti!

                            Sfârşitul poeziei 70