Fiara

                               Fiara

O fiară reală, este şi a fost odată,

Şi nu e deloc poveste, ci este adevărată;

Ea devorează tot, ceea ce-ţi place ţie,

Numele ei e: răutate şi prostie...

Şi e mai complexă, decât orice visare;

Mai neagră decât, orice-ntunecare;

Mai hidoasă decât, mii de cuvinte,

Mai macabră decât, mii de morminte.

Doar că cel, care-n suflet iubea;

A plecat îndată, să se lupte cu ea.

Chiar de ştia, că ar putea muri,

Chiar dacă şi sufletul, i s-ar nărui...

Şi într-o sălbatică, luptă fatală,

În cea mai aprigă, încleştare mortală,

Un om firav, şi-atât de moale;

S-a luptat cu forţe, universale...

Şi prea mulţi nemernici, mai apoi s-au fălit;

Că dragostea şi ei, prea mult au preţuit;

Doar piatra de mormânt, atunci a grăit:

- Un singur om a murit, un singur om a iubit.

Şi pentru c-au pierit, ai luminii eroi,

Iadul domneşte avid, printre voi;

C-alături de ei, întreaga lume ar fi de vis,

Aţi fi iubit cu-adevărat, şi-aţi fi trăit, în paradis...

                        Sfârşitul poeziei 71