Canibalii

Canibalii

Printre sălbateci, cândva a trăit,
Un suflet bun, şi care-a gândit;
Şi doar să ajute, el şi-a dorit, 
Dar batjocorit a fost, când a rostit:

- Eu sunt cel ce nu urăşte,
Cel ce pe om îl iubeşte,
Cel ce pe alţii nu îi răneşte,
Cel care-n lume zideşte...

Dar ce veselie-ntre sălbateci a fost;
Că râdeau de el, şi ziceau că e prost,
Şi urlau şi ţipau, ca nişte animale;
De îţi era frică; să le ieşi în cale.

Şi nu puteau face, nimic din prostie,
Că furau până, şi-a lor sărăcie,
Se sfâşiau între ei, ca nişte fiare,
Trăiau în teamă, sărăcie; şi disperare.

Din negru interes erau; adevăruri ascunse;
Şi au pierit atâtea vieţi! Şi-au fost distruse-atâtea vise!
Degeaba cel bun, printre ei a trăit,
Că-n cele din urmă a fost; şi el nenorocit.

Astfel din om în om, toate-au pornit, 
Destinul mulţimilor, a fost hărăzit;
Nu bucurie, ci suferinţ-au trăit,
Până când veacul, aici s-a oprit.

Şi peste mii de ani doar oase; s-au descoperit…
Şi totuşi sufletul prea bun, peste vreme a grăit:

Toţi canibalii, demult au pierit;
Peste veacuri doar eu; am dăinuit!
Ei s-au nenorocit pe ei, şi pe părinţii voştri,
Că fără mine-au suferit ca proştii!
Că-n lume cea mai mare nebunie,
E suferinţa pentru răutate şi prostie;
Şi totuşi mai jalnic decât toţi
E sacrificiul pentru răi şi idioţi...
            Sfârşitul poeziei 19

Legea nr. 18  -  Binele este definit prin capacitatea de a nu face rău şi de a face numai bine. Acesta este dobândit adesea prin harul înnăscut sau prin ceea ce se poate chema antrenamentul sufletului nostru. 
Această lege pare atât de banală, încât comentarea ei se pare că nu are rost. Dar se constată că în general oamenii, şi într-un caz particular scriitorii. nu îşi doresc adesea să fie mai buni sufleteşte, şi rezultatul acţiunilor lor este că scriu adesea răutăţi, dintr-un suflet care nu-şi doreşte să fie bun. De aceea ei nu au capacitatea de a nu face rău şi de a face numai bine...

Argumentare:
A existat un timp al canibalilor, în care oamenii mâncau carnea semenilor lor, remarcându-se dorinţa lor de a fi răi cu semenii lor. Acum eu afirm că trăim tot într-o lume a canibalilor, căci cu toate că nu mai mâncăm carnea semenilor noştri, dorinţa noastră de a-i răni pe semenii noştri a dăinuit. În această poezie eu afirm că sunt canibali toţi cei ce nu doresc să facă bine semenilor lor, şi de aceea îi consider pe drept cuvânt nişte sălbateci degeneraţi. În momentul în care ei nu luptă pentru a face bine, se pierd în dorinţa de a face rău şi în alte sentimente egoiste şi degradante pentru natura umană, aşa cum animalele sălbatice se pierd în instinctele lor primare, şi nu se înalţă deloc dincolo de condiţia lor...


Pilda influenţei canibalilor
Pentru a demonstra că trăim într-o lume a canibalilor, mi-am propus să demonstrez că până şi scriitori, consideraţi o clasă elevată a societăţii, sunt de fapt nişte canibali. Deoarece nu am timp pentru a putea analiza opera tuturor scriitorilor, m-am hotărât să demonstrez că până şi cea mai apreciată poezie, a celui mai mare poet român, este o operă care promovează ideile canibalismului, cu alte cuvinte ideile prezentate în poezie pot face mult rău societăţii în loc să facă bine.