Părintele ucigaş

A fost odată un părinte

Cu suflet hain şi fără minte

Şi c-un elan de nedescris

Fiului său el i-ar fi zis:

E bine-n viaţă să urăşti,

Ca să nu suferi când iubeşti

Şi să nu faci nicicând vr-un bine,

Să fi indiferent ca mine;

În viaţă nu trebuie să iubeşti,

Doar să te bucuri că trăieşti,

Să nu îţi pese, de-a lumii durere,

Ci să trăieşti doar din plăcere...

Dar iată că într-un sfârşit,

Părintele-a îmbătrânit,

Şi îşi dorea un ajutor,

Dar fiul i-a răspuns nepăsător:

M-ai învăţat doar să urăsc,

Ca să nu sufăr când iubesc

Şi n-am să fac, nicicând vr-un bine

Nu te speria, semăn cu tine;

Să ştii că nu ştiu să iubesc,

Ci ştiu doar viaţa s-o trăiesc,

Nu-mi pasă de a ta durere

Că eu trăiesc doar de plăcere; 

Şi de-aş avea vr-un interes,

Eu te-aş ucide cu succes!

Şi pentru-ale plăcerii toane,

Aş mai ucide, 9 milioane...

                     *

Şi stau şi mă-ntreb mai departe,

Dacă părintele-i întreaga societate,

Sau cel la care ţii, ca la un frate,

Sau însăşi iubitul, de care ai parte...

 

                              Şi am să mai spun un lucru, căci cred că este bine,

                                   Să-l iubeşti ca pe un fiu, pe cel de lângă tine
                                        Şi plânge amarnic întreaga mea fire
                                             Că totu-i amăgire fără iubire.

Sfârşitul poeziei 03

P. S. Această poezie vrea să evoce, printre altele, un important principiu educaţional.

Legea nr. 3 - Efectul bunătăţii şi al răutăţii educaţionale

Dacă principiile tale pot genera bunătate, există probabilitatea să te bucuri de roadele bunătăţii şi eventual dacă principiile tale generează răutate sau egoism, există posibilitatea să suferi din această cauză (fireşte de pe urma acţiunii răutăţii şi a egoismului).

Argumentare:

Dacă un principiu al unui părinte generează răutate propriului său fiu, există firesc o probabilitate foarte mare ca această răutate să se întoarcă împotriva părintelui…

Şi această din cauza adevărului cunoscut că răutatea generează răutate şi bunătatea generează bunătate. Eu nu doresc să fiu subiectiv, şi pentru a fi cât mai de folos şi mai exact, îmi doresc ca în sprijinul unor principii morale ştiinţifice să se efectueze statistici, care pot să demonstreze mai clar adevărul acestei legi ştiinţifice. Astfel este posibil ca studiind de exemplu infractorii care dau dovadă de răutate, aceştia să fie întrebaţi despre deficienţele educaţiei pe care au primit-o, similar studiind personalităţile care dau dovadă de bunătate, să se studieze de asemenea factorii educaţionali care au generat comportamentul lor… în felul acesta eu sper nu numai să se demonstreze această lege ci şi cunoştinţele despre educaţie să fie mai elaborate…

Consecinţe:

Ce s-ar întâmpla dacă fiecare părinte ar înţelege această lege şi ar acţiona pentru a-şi educa propriul copil corespunzător? Teoretic dacă educaţia va fi corespunzătoare peste numai câteva generaţii, ne putem aştepta chiar la o posibilă eradicare a răutăţii de pe faţa pământului, aşa cum a fost eradicat în anumite zone analfabetismul. Şi chiar dacă mulţi vor crede probabil că acesta este un ideal imposibil de atins, este clar următorul fapt… cu cât educaţia va fi mai profesionistă, cu atât şansele ca răutatea să devină o problemă socială vor fi mai mici. Aici intervine un alt aspect… consider că trebuie să existe o nouă ştiinţă, numită

Moralitatea Ştiinţifică.

Această ştiinţă nouă de o importanţă extremă, se deosebeşte de psihologie care studiază uneori comportamentul uman pentru a-l îmbunătăţii funcţionarea psihologică a creierului, prin faptul că Moralitatea ştiinţifică are ca scop educarea comportamentului uman astfel încât individul să acţioneze spre binele societăţii. De fapt dorinţa mea să pun bazele acestei ştiinţe în această carte… Cum este posibil ca educarea tinerei generaţii să aibă loc haotic? Cum este posibil ca nimeni să nu se gândească ce acţiuni să se întreprindă spre binele societăţii, al nostru în general… Până acum biserica a acţionat mult mai mult în sprijinul moralităţii decât au făcut-o oamenii de ştiinţă în general. Asta nu însemnă că oamenii de ştiinţă ar fi răi şi nu cred nici că ei ar fi de acord cu răutatea, ci însemnă că principiile Moralităţii ştiinţifice nu s-au născut încă… În plus eu cred că mulţi oameni vor fi mai aproape probabil de Dumnezeu, când vor vedea că teoriile morale ştiinţifice spun aproape acelaşi lucru pe care îl spune şi creştinismul…

            Aş dori să vorbesc puţin nu doar despre educaţia pe care un părinte o poate da copiilor săi, ci şi despre educaţia care trebuie promovată în şcoală. Căci şi aici acest principiu este valabil, adică dacă copiii vor fi educaţi corespunzător, vor avea roade bune pentru întreaga societate. Din nefericire, atât de proşti sunt profesorii cu educaţia lor cu tot, încât nici măcar nu se pomeneşte  deloc de dragoste, cinste, omenie, moralitate în întreaga programă şcolară. Adică se pricep doar să ofere copiilor principii reci, şi nu vorbesc deloc de dragoste şi virtute în general. De aceea mi se pare normal ca imoralitatea să invadeze societatea noastră, de aceia ţara e plină de corupţie şi hoţie, şi eu îmi doresc ca măcar viitoarea generaţie, să fie educată corespunzător, măcar viitorul să nu mai fie otrăvit de imoralitate, şi să putem spera că vor fi oameni deosebiţi care să ne conducă sau care să realizeze lucruri deosebite în viitor. Voi continua să prezint o poezie al cărui sens, atunci când mi-a fost revelat, cred eu de Dumnezeu, mi-a schimbat dramatic viaţa, transformându-mă dintr-un ateu convins într-un credincios dedicat.