Glasul iertării

                          Glasul iertării

Mai bine-ai recunoaşte-n sfârşit

Căci cu siguranţă şi tu ai greşit,

Că dacă ce nu şti, ai fi ştiut,

Ai fi fost fericit, dar nu ai putut.

Eu nu vreau să fiu ca ei ipocrit,

Şi eu am fost leneş şi nesăbuit,

Nu i-am ascultat, când bine-au vorbit,

Ca orice om pe pământ am greşit.

În suflet să ai iertare totală

Şi-atunci supărarea-ţi va trece,

Că ea pentru minte poate fi boală

Învaţă mai bine ca să fi rece.

Eu te implor să stai liniştit,

Să faci dreptate într-un sfârşit,

Nu din ură, pentru cei ce-au greşit,

Ci din milă pentru cei, care-au suferit.

Totuşi să nu uiţi, că nu-i de cuviinţă,

Să mai fie şi mâine, pe pământ suferinţă