Umilinţă

Din suflet Doamne te implor; cu-ntreaga mea fiinţă;

Să-mi dai prea sfinte Doamne; în suflet umilinţă;

Şi pierdut în rugăciune; să simt cât sunt de mic;

Că Dumnezeule° fără de tine; oricine e nimic...

În locul aroganţei blestemate; care aduce numai moarte,

Să-mi dai cu-adevărat, a smereniei prea scumpă bunătate.

Şi absolut orice necaz; şi absolut orice durere;

Să îl pot răbda veşnic oricând; smerit în tăcere...

Şi chiar de mă faci rege, si chiar de mă faci sfânt,

Să simt că sunt nimic, aici, pe-acest pământ

Să simt că fiecare, e doar un păcătos,

Şi tu-l poţi ridica şi-l face mai frumos.

Dă-mi ochi ca să privesc, cum arogantul s-a oprit,

Căci crede că a reuşit şi este prea desăvârşit,

Dar smerenia e calea, virtuţilor mult prea curate

Doar de o ai pe ea in suflet, vei merge mai departe.

Şi iarăşi eu Doamne, azi te implor pe tine,

Sădeşte umilinţă, în cele ce-s în mine...

Ca eu să pot trudi, să fac doar ce-i bine,

Să pot lăsa în urmă, a iubirii minune...

                 Sfârşitul poeziei 59