Ţiganul şi creştinul

Poezi despre probleme sociale

                             Capitolul 4    

Ţiganul şi creştinul

A existat odată, un simplu ţigan,

Un om comun şi mult prea sărman,

Şi lui într-o zi i s-a întâmplat,

De un infractor, să fie-atacat...

Şi ca orice om de rău încercat,

Ca să se apere, a ripostat,

Şi l-a bătut şi l-a înjurat,

Şi-atunci infractorul, speriat a plecat.

Dar iată că-ntr-o zi, s-a întâmplat,

Şi un creştin, să fie-atacat,

Un creştin ce se credea, un suflet prea bun,

Dar era şi prost era şi nebun;

Căci i-a zis atacatorului cu suflet senin,

Te iert căci te pedepseşte, ce-i sfânt şi divin,

Şi pentru păcate, vei fi chinuit,

În infern vei fi, pe veci pedepsit...

Şi-apoi eu pe voi, v-am întrebat,

Cine-i mai rău, cu-adevărat?

Cel ce pe infractor, l-a-njurat şi lovit,

Sau cel ce-l trimite, într-un chin nesfârşit?

Cel ce-i hărăzeşte, o pedeapsă finită,

Sau cel ce-i hotărăşte, pedeapsa infinită?

Căci iată ce monstru desăvârşit,

Este creştinul de proşti preamărit...

Sfârşitul poeziei 36