Sfinţenia câinelui
S-a întâmplat cândva, cu-adevărat,
Să existe pe lume, un suflet uitat,
O târfuliţă despre care, se poate
spune,
Că a trăit mereu, doar în
deşertăciune;
Dar pentru c-a iubit, a trupului
plăcere,
De toţi e condamnată, la moarte şi
durere,
Căci tot ce-i amăgire, cunoaşte un
sfârşit,
Când eroina noastră, grav s-a
îmbolnăvit;
Se spune că S.I.D.A., ar fi căpătat,
Şi viaţa ei trist, cumplit s-a
terminat,
Şi cei care ar fi iubit-o, vreodată
cu adevărat,
Ar spune c-astă soartă, ea nu a
meritat,
Şi singur-a trăit, şi singur-a
murit,
Şi numai al ei câine, a plâns şi a
jelit,
Pe vremea aceia, pământul era plin,
Şi doar un căţel, a iubit-o puţin...
Se spune că-nainte, de-a fi murit,
Ea a strigat, către cel ipocrit:
Pe cât de mult, tu m-ai iubit,
Atât de mult meriţi, să fi
răsplătit!
            
Sfârşitul poeziei 45
Aici ţin să fac o precizare, da, am fost de acord cu
legalizarea prostituţiei şi din dragoste pentru cel păcătos am scris această
carte. Dar am să scriu o pildă din care cred eu, reiese că preoţii au dreptul
la o opinie distinctă faţă de a mea.
Roadele unei
târfe
A existat odată o târfă ce avea 10 clienţi, şi dacă
prostituţia s-a legalizat a mai venit alături de ea încă 10 târfe. Ce însemnă
asta? Că împreună vor avea 100 de clienţi. Nu se ştie sigur dacă numărul celor
îmbolnăviţi cu această ocazie va scădea, se ştie sigur că ele nu vor mai
primejdui sufletul a 10 oameni, ci sufletul a 100 de oameni, oameni care îşi
pot distruge familiile din pricina imoralităţii. Poate că sufletul e mai
important decât trupul.
Mulţi spun că povestea cu sufletul e
o tâmpenie, dar cred eu că dacă se analizează ştiinţific, se va constata că vor
creşte obiceiurile urâte ale celor ce frecventează casele de toleranţă. Aceasta
este doar o teorie ne-demonstrată încă. Poate fi adevărată sau nu. 
Dar totuşi cred eu cu adevărat mulţi
creştini nu ştiu să-i iubească pe cei păcătoşi, pe târfe de exemplu. Vă dau un
exemplu de ce se putea face şi nu s-a făcut. Se putea da o lege prin care amenda
la prostituatele care-şi fac examenul medical să fie mai mică. Nu ştiu cât de
mult va conta, dar tot, cred eu, este un lucru bun.
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu