INTRODUCERE ÎN MORALITATEA ŞTIINŢIFICĂ

Capitolul 1

Deschid aceasta carte cu o simpla poezie, pe care am scris-o în doisprezece ani, cu speranţa că voi putea revoluţiona totul, literatura, filozofia, teologia şi toate ştiinţele exacte...

 

Orizonturile

Orizonturi de cruci,

Ce nu se văd acum;

Vor fi aici atunci,
Când viaţa va fi fum…

Ş-am să te-ntreb, c-un singur glas,

Din tot ce-a fost, ce a mai rămas?

Peste oameni zori de fericire,

Sau pretutindeni, doar nenorocire?

                               

Cetăţi de suflet şi lumină, unde-au răsărit?

Şi ale lumii roade bune, unde s-au ivit?

C-atunci când toate-n viaţă. s-au sfârşit,

În urma noastră va rămâne, doar ce am clădit…

Sfârşitul poeziei 01

 

Îmi voi permite sa explic unele din poeziile mele, pentru că deşi la prima vedere par destul de simple, au un înţeles mult mai elaborat care poate scăpa la o lectură superficială. În aceasta poezie, am vrut sa prezint intr-o maniera cât mai raţională următoarea lege ştiinţifică:

Legea nr. 1  - Legea fundamentala a valorii principiilor binelui universal

Valoarea unui principiu, a unei idei, se poate evalua după binele pe care îl poate face oamenilor, implicit umanităţii in general. Cu alte cuvinte este important binele pe care o persoana îl lasă în urmă prin ideile sale.

Argumentare:

Pilda gânditorului indiferent

A existat odată un om sărman, şi era flămând, gol si rănit. Cerşea disperat mila trecătorilor. Un om a trecut pe lângă el nepăsător căci nu avea suflet.  Apoi a trecut pe lângă el un om cu suflet bun. Şi celui flămând i-a dăruit mâncare, i-a dăruit îmbrăcăminte ca să poată răbda frigul de afară şi a avut grija de rănile sale…

Cine credeţi ca era mai bun? Cel ce l-a ajutat sau cel indiferent… întrebarea pare prostească nu-i aşa? Şi un copil ar putea răspunde că dacă îi ajuţi pe semeni eşti bun…Dar dacă este vorba de hrana spirituală, de îmbrăcămintea spirituală si de rănile spirituale? Nu e oare tot o prostie să ne punem întrebarea asta? Nu este oare firesc să-l considerăm bun pe cel ce îi ajută pe semenii săi?

            Astfel un gânditor este bun dacă îl hrăneşte pe semenul sau cu adevăr şi înţelepciune, dacă îl îmbracă pe semenul sau cu armura spirituală a dragostei şi cu toate virtuţile bune si de folos, este bun dacă prin cuvintele sale îl ajută să învingă rănile prostiei şi ale răutăţii şi chiar să lupte alături de semenul său împotriva răutăţii, împotriva celor ce îl rănesc.

Trist este că mulţi gânditori sunt atât de proşti că nu pot nici măcar înţelege că virtuţile sunt de folos darmite să le mai şi propăvăduiască celor din jur… nu sunt capabili să aibă măcar un principiu logic… darmite să mai mărturisească şi un adevăr. Şi mai mult decât atât, sunt atât de răi încât nu pot pricepe că e bine să-i ajuţi pe cei din jur… de aceea în poezia mea am vorbit de acele orizonturi de cruci, o metaforă a suferinţei şi a morţii cauzate de nepăsarea noastră…

Valoarea ştiinţifică a acestei legi:

            Chiar dacă aceasta lege va fi desconsiderată va rămâne totuşi în lume adevărul ştiinţific că o simplă idee poate schimba in bine soarta oamenilor. Şi probabil vor rămâne în lume “scriitori” cărora nu le pasă de binele pe care îl poate lăsa în urmă un principiu valoros nu le pasă de importanţa socială pe care acesta o poate avea. Probabil şi din cauza faptului că sunt incapabili să lase în urmă ceva deosebit. Dar asta nu însemnă  că nu există o realitate ştiinţifică şi că aceasta “proclamă” puterea socială pe care un principiu o poate avea… Poate exista chiar şi o formulă a valorii sociale efective a unui principiu.

V_se = T_a * I_m * N_i

Unde:

            V_se = Valoarea socială efectivă a unui principiu

            T_a = Timpul de acţiune al unui principiu adică durata în care acţionează un principiu (subconştient sau conştient) asupra unui individ.

I_m = Intensitatea medie cu care acţionează principiul asupra individului

N_i  = Numărul de indivizi asupra cărora acţionează acest principiu

Există şi un alt fel de formulă a valorii ipotetice estimate pe care un principiu o poate avea dacă acesta e cunoscut de toată lumea.

Consecinţe:

            Dacă legea fundamentală a principiilor binelui universal ar fi înţeleasă şi adoptată, putem spera in opinia mea la o revoluţie in literatură, oamenii nu vor mai scrie doar cu scopul de a zgâria cu peniţa o hârtie, ci din dorinţa de a-i ajuta pe oameni… Pare o absurditate situaţia actuală… când milioane de scriitori sunt nespus de răi, pentru ca nu doresc să îi ajute pe semenii lor cu nimic prin scrierile lor. - Eu nu înţeleg de ce societatea ar aprecia oameni atât de răi. Şi mai sunt şi foarte proşti pentru că nu sunt capabili să elaboreze principii ce sunt de folos. Eu un înţeleg de ce societatea ar aprecia oameni ce scriu lucruri inutile…

Şi astfel, aşa cum literatura se poate schimba în bine, scriindu-se de acum în colo lucruri de folos, tot astfel sper că s-ar putea schimba în bine filosofia, teologia si toate ştiinţele exacte...Voi continua scriind o poezie despre cât de importantă este cunoaşterea în viaţa unui om şi cum poate schimba aceasta destinul individului.