Singurătate

                           Singurătate

Sub un cer de lut

Pe un drum pierdut,

Cade în tăcere

Omul în durere.

Timpul se pierde

Beznă se vede,

Bocet se-aude

Viaţa se-ascunde.

Tristeţea-l sărută,

Durerea nu-l uită.

Speranţa e mută,

Nimic nu-l ajută.

Nu trăieşti nici un pic,

Şi nu simţi nimic.

Departe de soare,

Te pierzi în disperare.

Camera-i mică,

De soartă ţi-e frică.

Şi cosmosul pare urât,

Tot cerul parcă e amărât.

Exişti în zadar,

Cu un gust amar;

Cea mai cruntă plagă,

Îţi cere viaţa-ntreagă.

Tot trupul îţi este rană,

Şi răutatea pare umană;

Lovit de un pământ brutal,

Pierdut în cataclism universal.

Iubirea-i departe,

Şi suferi în noapte,

În chinuri de moarte,

Ale clipelor şoapte.

Trăieşti în agonie,

Parcă de-o veşnicie;

Simţi culmea monstruozităţii,

În ghiarele singurătăţii...

Că fără de iubire, totu-i amăgire,

Nu ai în viaţă nici o împlinire;

Trăieşti doar în durere şi boală,

Şi-n suflet simţi, distrugere totală.

Dar când cu-a sorţii binecuvântare,

Va găsi o bună, iubită sub soare;

Atunci ai o şansă, cu adevărat,

Şi tot ce-i rău, va fi uitat...

Şi orice tânăr va fi fericit,

Când bunătatea iubirii, a preţuit...

Şi îmbătat de iubirea lui mare,

El pleacă cu iubita spre zare...