Ruşine
Azi îmi e ruşine Doamne, de alţii şi
de mine,
Că deşi suntem creştini, ne cam
batem joc de tine.
Dar din suflet te implor, s-avem
dragoste curată;
Că din tot ce e în lume, ea e cea
mai minunată…
Că în lume ce-i sminteală, şi-are
inimă de fiară,
A distrus ce-i puritate, şi lumina
de fecioară;
O fiinţă dulce albă, ce iubeşte
respiră doar virtute,
E distrusă de noi astăzi cei cu
suflete de brute…
Şi câţi martiri
şi sfinţi, ieri nu s-au jertfit,
Doar pentru-a avea noi astăzi,
dragoste-n sfârşit,
Şi de ce în astă lume, doar pentru
plăcere,
Am uitat cu toţi de dânşii şi clădim
durere…
Oare de ce şi tu Doamne, ieri te-ai
răstignit,
Spre a fi acum şi astăzi, prea
batjocorit…
De ce ne hrănim mereu, cu sângele
tău,
Şi iubim în astă lume, mai mult ce e
rău.
Voi cei din cer, v-aţi jertfit
pentru noi,
Şi nimeni, de-aici nu s-a jertfit
pentru voi;
Ne iartă tu Doamne, c-ai fost
crucificat,
Şi ştiu că şi astăzi, doar chin
ţi-am fi dat…
Căci a noastră răutate, da, chiar
este infinită,
De distruge ce-i lumină, pentru-o
patimă smintită.
Sfârşitul poeziei
65
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu