Înainte de a spune informații importante, îngăduiți-mi vă rog să vă prezint câteva poezii dragi mie. Credeți-mă, știu de ce prețuiesc aceste poezii...

Spune-mi

Spune-mi câte cărţi, adevărul ascunde;Spune-mi câte drumuri, nu pot duce niciunde.Şi câţi gânditori, au înnebunit,
Că la prea multe ei s-au gândit.
De câte ori minţile, şi le-au tulburat,Când echilibrul sentimental, a fost clătinat;C-orice filozofie i-un gând nebunesc,Când te duce departe de tot ce-i firesc.
Şi-acum din suflet, eu te rog a spune,Câte adevăruri, aduc lucruri bune.Şi din câte lucruri, vei putea zări,Câte adevăruri vei descoperi?
Şi oare câtă fericire, în viaţ-ai găsit,Doar când adevărul a fost preţuit?Şi câte speranţe, s-au spulberat,Atunci când minciuna, a triumfat?
Spune-mi ai privit, umbrele tristeţii?Spune-mi te-au zdrobit, chinurile vieţii?
De câte ori nu te-ai oprit,
Pentru c-ai vrut să fi fericit?
Şi câte destine, n-au fost spulberate,Urmărind în viaţă, doar vise deşarte?Şi din câte lucruri, oameni-au avut,Ia să-mi spui tu mie, unde s-au pierdut?
Şi când gânditorul, are rele toane,Oare când distruge, câte milioane?Pentr-un interes, negru şi smintit,
Oare câte fiare, chiar te-au prigonit?
Şi cu minciunile, care s-au spus,Spune-mi câţi oameni, ei au distrusŞi din prostia, ce mâine va fi,Spune-mi câţi oameni, vor mai pieri?
Spune-mi câte milioane, nu s-au nenorocit,Când fără de iubire, smintiţii au gândit...Şi câţi nenorociţi, n-au intrat în pământ;Când au distrus, ce este prea bun şi sfânt...
Oare câte jertfe, am plătit noi toţi,Pentru a-mbuiba, nişte mafioţi?Şi când nepăsarea, vă va cuceri,
Ai voştri copii, cât vor suferi?
D-aia destinul; îi înalţă pe nemernici,Că iubiţi prostia, şi nu sunteţi vrednici.Meritaţi să fiţi, mereu păcăliţi,Că voi niciodată, nu vreţi să gândiţi.
Trist e că mereu,Oameni minunaţi;Vor fi înşelaţi,De nişte rataţi...Sfârşitul poeziei 108